Soft-glamour la un garden-party

Niciodată nu subestima aparența unui sacou care poate da startul unui întreg trend pentru zona masculină care abordează costume relaxate de zi. O poveste ușor romantică, surprinsă într-un sacou baby-blue din in, încadrat într-un context mediteranean și balansat într-un contrast echilibrat cu o pereche de pantaloni albi din in, omogenizează o compoziție modernă și actuală pentru contexte relaxate de zi, poate chiar vacanțe în destinații exotice. Sacourile de zi pe care noi le propunem respectă trendurile sezonului și reprezintă per total un mix foarte bine echilibrat între taieturi și marcaje scoase din moda actuală și linia clasică a sacoului propriu-zis.

Un mix and match perfect pentru sezonul cald, într-un contrast în bază rece, îl surprinde pe Adrian Mutu cu un aer relaxat și comod, într-o compoziție fără cusur din toate punctele de vedere. Pe lângă piesele vestimentare corect asociate, această compoziție surprinde elementele care alcătuiesc styling-ul final, foarte bine alăturate. Cămașa neagră în această compoziție în tonuri deschise reprezintă punctul de echilibru al ținutei, iar pantofii negrii balansează coerent întreaga ținută, fiind în strânsă legătură cu zona de negru regasită la nivelul cămășii.

Cu un aer ușor răcoros, culoarea sacoului este ruptă din paleta cromatică a tendințelor de top ale sezonului, iar contrastul gândit în această propunere are o mini influență Pop-Art. Costumul este compus din două piese care se complimentează reciproc și creează o armonie vizuală foarte placută. Sacoul are o structură foarte bine definită în zona umerilor, realizând un contrast echilibrat cu reverul șpiț. Cu o geomterie modernă acest item prezintă și elemente clasice precum închiderea la doi nasturi și buzunarele cu clapă. Pantalonul este și el structurat și pe lângă textura similară cu cea a sacoului, se armonizează foarte coerent din punct de vedere cromatic.

Shopping Cart